Salut, amice. Mă bucur că citești aceste rînduri și deci, ai vizitat blogul
meu. Astăzi am decis să nu mă expun asupra problemelor de confruntare politică. Mi-e silă de
politicienii noștri și jocurile lor murdare în care ne atrag fără ca să
conștientizăm măcar acest fapt. Evident, să nu accentuez anumite momente va fi
imposibil, dar totuși scopul meu de bază este altul și anume - analiza relațiilor
de coabitare între membrii aceleeași societăți, dar cu viziuni diametral opuse.Decizia
mea nu este întîmplătoare. După ce președintele PCRM Vladimir Voronin, fiind
invitat la ULIM, a aborbat problema limbii (vezi aici), au apărut de la sine cîteva
întrebări: „Dar ce , de fapt, crede societatea civilă? Fiecare dintre noi ce
limbă crede că vorbește?” Pentru mine personal nu a fost și nici nu este o
problemă. Eu am o poziție clară și fermă pe marginea acestui subiect. Dar nu
uit nici pentru un minut că trăiesc în Moldova, iar aici, oricît de paradoxal
nu ar suna, este posibil orice. Din aceste considerente, pe la miezul nopții,
pe pagina mea de pe o rețea de socializare (apropo ce se bucură de mare popularitate
în țara noastră) am adăugat un sondaj. Întrebarea adresată era: „Tu ce limbă
vorbești?” și propuse două alternative de răspuns: română și, repectiv,
moldovenească. Pentru ora 22.00 a zilei
de azi rezultatele au fost următoarele: la sondaj au luat parte 1427 de
persoane. 79,3% (1131 persoane) dintre
respondenți au afirmat că vorbesc limba moldovenească și doar 20,7 la sută (296
persoane) au susținut că vorbesc româna. Ok, la acest capitol cît de cît
tabloul este clar. Fiecare este în drept să hotărască pentru sine și să aleagă opțiunea
pe care o consideră el fiind cea mai potrivită. Eu conștientizez că problema
identitară a fost și rămîne a fi una acută în RM. Dar evidentă s-a dovedit a fi și alta –
atitudinea și comportamentul nostru. Noi am uitat ce înseamnă a întreține un
dialog civilizat, în schimb am reținut bine că în toate problemele noastre este
vinovat oricine numai nu noi înșine. Astfel, urmărind comentariile unora dintre
cei intervievați, am constat cu stupoare că mai are de parcurs o cale lungă
Republica Moldova pentru a deveni un stat cu adevărat civilizat, cu oameni
culți și intelegenți, care știu cel puțin să-și exprime ideile și opiniile cu
tact, fără atac la persoană și fără a utiliza jargonul de cartier sau argoul. Pentru
mine a fost surprinzător să urmăresc că nu doar tînăra generație recurge la un
limbaj mai puțin literar (dacă poate fi numit astfel), dar nu rămîn în urmă
nici cei care se consideră a fi oameni maturi, care pretind că știu ce
înseamnă viața și ne pot oferi din acest motiv lecții pe care trebuie să le
urmăm cu strictețe. Absurd, oameni buni.
Ce putem cere noi de la guvernanți dacă nu putem face regulă în propria
noastră ogradă?
Cum putem cere noi altor popoare să ne tracteze de la egal la egal, dacă
noi înșine nu cunoaștem ce înseamnă respect reciproc?
Cum vreți să fim auziți la nivel internațional, dacă nu ne auzim unul pe
altul aici, acasă, în țara noastră?
Cum vreți să ajungem să avem un stat prosper, dacă sentimentul preponderent
al ființei noastre este ura?
Cum vreți să urmăm calea progresului, dacă constatăm, de facto, regresul personal?
Șirul de întrebări poate fi continuat. Răspunsul ține de nivelul de cultură
și personalitatea fiecăruia. Dar, să nu uităm că ceea ce ne unește probabil pe
toți este dragostea de Patrie, de acest colțișor de pămînt unde ne-am născut,
am crescut, am devenit ceea ce suntem. Deci, să fim demni de această țară. Să pornim
schimbările începînd de la propria persoană. Să nu tragem mereu cu coada
ochiului în ograda vecinului. Să învățăm să recunoaștem greșelile și să nu
căutăm vinovatul. Pentru a fi auziți, trebuie să învățăm să ascultăm.
P.S. Educația este descoperirea progresivă a propriei ignoranțe. – Will
Durant
